Teoria şi metodologia instruirii Lect.univ.dr. Cătălin Glava, UBB

Teoria şi metodologia instruirii = Didactica Didactica – gr. “didaskein”- a învăţa; “didactikos” – instrucţie, instruire; “didasko” – învăţare; “didaktike” – arta învăţării. “Didactica Magna”, 1632, 1657, autor Jan Amos Comenius (1592-1670): “omnes omnia docendi artificium”

Teoria şi metodologia instruirii = Didactica După M. Ionescu, “Instrucţie şi educaţie”, 2003: “Didactica modernă este o ştiinţă pedagogică fundamentală al cărei obiect de studiul îl reprezintă, în principal: Procesul de instruire/autoinstruire şi educare/autoeducare desfăşurat în cadre formale, în instituţii de învăţământ; Procesul de instruire/autoinstruire şi educare/autoeducare desfăşurat ân cadre neformale, desfăşurat în alte instituţii decât cele de învăţământ; Instruirea şi formarea continuă a adulţilor.”

Teoria şi metodologia instruirii = Didactica - scurt istoric, după M Teoria şi metodologia instruirii = Didactica - scurt istoric, după M. Ionescu - Elaborarea primului sistem pedagogic, a primului model de lucru, argumentarea şi detalierea sa, secolul XVII, J.A. Comenius (1592-1670). Proiectarea unui sistem pedagogic pe baza unui model convenţional, secolul XVIII, Johan Friedrich Herbart (1776-1841). Cristalizarea unei concepţii pedagogice globale – sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, John Dewey – SUA (1852-1952), Ernst Meuman – Germania (1861-1915), Maria Montesori – Italia (1870-1952). Conceperea şi elaborarea unor modele ale instruirii axate pe anumite teorii ale învăţării, a doua jumătate a secolului XX, prin reprezentanţi a trei mari şcoli psihologice: Jean Piaget (1896-1980), Geneva; Piotr Jakovlevici Galperin (1902-1988), Moscova; Frederic Skinner (1904-1990), Harvard. Încercările de elaborare a unei teorii explicite, presciptive şi normative a instruirii, pedagogul şi psihologul american Jerome Seymour Bruner (n. 1915), sfârşitul secolului XX.

Procesul de învăţământ Flux de intrare Flux de ieşire PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT Feedback

Dimensiunile procesului de învăţământ 1. Dimensiunea funcţională: are în vedere finalităţile procesului de învăţământ. Finalităţile se constituie prin răspunsul dat următoarelor trei chestiuni fundamentale: Ce să cunoască? – registrul cognitiv – necesităţile de cunoaştere, stadiul actual al cunoaşterii; Ce să facă? – registrul acţional – nevoia de acţiune, formare de competenţe, priceperi şi deprinderi solicitate de viaţa de zi cu zi; Ce să aleagă? – registrul valoric – nevoia de trăire afectivă, de valorizare, de luare de atitudine, de convingeri, de sentimente.

Dimensiunile procesului de învăţământ 2. Dimensiunea structurală: se referă la organizarea sistemului de instruire, la managementul resurselor. Avem în vedere următoarele categorii de resurse: Resurse umane: cadre didactice, cadre didactice auxiliare, elevi, părinţi; Resurse material-financiare: spaţii, dotări, bani; Resurse informaţionale: curriculum

Dimensiunile procesului de învăţământ 3. Dimensiunea operaţională se referă la desfăşurarea activităţii didactice, la strategii, metode şi tehnici didactice. Avem de a face cu cele trei secvenţe ale actului didactic: predare, învăţare, evaluare şi cu subcomponentele lor: metode, strategii, procedee didactice.

Principiile didacticii comeniene Educaţia se va face de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă; Se va proceda de la general la special, de la uşor la greu; Nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie; Totul se va preda intuitiv; Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă; Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede; Totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii; Toate se vor consolida prin exerciţii continue; Tot ce este unit laolaltă se va preda împreună; Tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum a apărut, adică prin prezentarea cauzelor; Tot ce se oferă cunoaşterii se va oferi mai întâi în general şi apoi în părţile sale; La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înţeles; Executarea se învaţă executând; Exerciţiul va începe cu elemente, iar nu cu lucruri complicate. Jan Amos Comenius “Didactica Magna”

Principiile didacticii moderne Principiul 1: Învăţarea este un proces activ, voluntar, personal şi mijlocit social. Principul 2: Subiectul angajat în actul învăţării ţinteşte să creeze interpretări şi configuraţii coerente în zona cunoştinţelor dobândite, indiferent de cantitatea şi calitatea datelor disponibile. Principiul 3: Construcţia cunoştinţelor, structurile cognitive noi se realizează prin integrarea cunoştinţelor anterioare.

Principiile didacticii moderne Principiul 4: Învăţarea este semnificativ facilitată de utilizarea strategiilor puternic structurate. Între acestea se disting strategiile meta-cognitive, cele care exersează subiectul să-şi orienteze gândirea asupra propriei gândiri, să aibă acces la introspecţia propriilor operaţii mintale în timpul efectuării unei sarcini. Principiul 5: Motivaţia influenţează învăţarea.

Principiile didacticii moderne Principiul 6: Rolul motivaţiei intrinseci este hotărâtor în învăţare. Principiul 7: Principala funcţie a motivaţiei este de a susţine efortul de învăţare. Este necesară respectarea “Legii optimum-ului motivaţional”. Principiul 8: Oportunităţi şi constrângeri în dezvoltare. Dezvoltarea fizică, intelectuală, emoţională şi socială a indivizilor se desfăşoară după o progresie stadială, iar această dezvoltare este o funcţie a interacţiunii factorilor genetici şi de mediu.

Principiile didacticii moderne Principiul 9: Diversitatea socială şi culturală. Învăţarea este facilitată când elevul are posibilitatea să interacţioneze cu colegi diferiţi sub aspect cultural, al mediului socio-familial. Principiul 10: Acceptare socială, imaginea de sine şi învăţarea. Învăţarea şi imaginea de sine se susţin reciproc atunci când elevii se acceptă unii pe alţii ca individualităţi, în contextul unor relaţii de respect şi apreciere reciprocă.

Principiile didacticii moderne Principiul 11: Învăţarea devine mai productivă dacă sânt respectate diferenţele individuale şi culturale. Principiul 12: Învăţarea este însoţită de anumite filtre cognitive şi sociale. Structurile cognitive şi afective, atitudinile şi convingerile existente la un moment dat, devin repere individuale în construirea realităţii şi interpretarea experienţelor de viaţă.

Finalităţii activităţii de instruire Finalităţile nivelului macropedagogic: Ideal social Ideal educaţional Scopuri educaţionale Obiective educaţionale

IDEAL SOCIAL Modelul de personalitate dezirabilă pentru o societate. Modelul de personalitate dezirabilă pentru o societate democratică de tip european = Cetăţeanul Valori: - binele - libertatea - frumosul - egalitatea - adevărul - fraternitatea - creştinismul - legalitatea

Ideal educaţional Finalitate didactică cu cel mai înalt grad de abstractizare. Pentru a fi funcţional trebuie să îndeplinească trei dimensiuni Dimensiunea socială. Dimensiunea psihologică Dimensiunea pedagogică Formulat în Legea Învăţământului: Legea Înv. 1995:Art. 3 (1)Învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional, întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti,şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale. (2)Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative.

Ideal educaţional Formulat în Legea Învăţământului: Codul Educaţiei 2009 Art. 2 - Idealul educaţional (1) Învăţământul constituie prima prioritate naţională şi este un serviciu public prin care se urmăreşte realizarea idealului educaţional, întemeiat pe valorile umaniste universal recunoscute, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti, şi contribuie la promovarea şi păstrarea identităţii naţionale. (2) Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative fundamentată pe asumarea reală de către toţi indivizii şi de către fiecare dintre aceştia a unei scale de valori necesare societăţii cunoaşterii.

Ideal educaţional Formulat în Legea Învăţământului: Proiect lege Comisia “Miclea” Art. 2 (1) Idealul educaţional al sistemului de învăţământ preuniversitar constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane şi în asumarea reală a unei scale de valori necesară pentru construcţia unei economii şi societăţi ale cunoaşterii. (2) Statul oferă cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, etnie, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă.

Scopurile educaţionale Finalitate didactică cu grad mediu de abstractizare. Centrate pe conţinuturi şi pe comportamente. Finalităţi urmărite la nivelul ciclurilor şi ariilor curriculare.

Obiectivele educaţionale Generale Obiectivele domeniului cognitiv Obiectivele domeniului afectiv Obiectivele domeniului psihomotor Specifice Obiective cadru Obiective de referinţă

Obiectivele educaţionale generale

Finalităţii activităţii de instruire Finalităţile nivelului micropedagogic: Obiective fundamentale ale activităţii didactice Obiective operaţionalizate Operaţionalizarea obiectivelor

Finalităţii activităţii de instruire Triada obiectivelor Triada tradiţională: Noua triadă a obiectivelor: Cunoştinţe; 1. Atitudini şi capacităţi intelectuale; 2. Priceperi şi obişnuinţe; 2. Priceperi şi obişnuinţe; 3. Atitudini şi capacităţi 3. Cunoştinţe. intelectuale; Problema care se pune este aceea a calităţii, a eficienţei şi a competenţei, versus cantitate, lipsă de eficienţă, competenţă alta decât cea didactică. (Văideanu, G., 1988).

Activitatea de predare Predarea este privită în mod tradiţional ca o activitate de transmitere a cunoştinţelor în mod unidirecţional, dinspre profesor de către elev. Astăzi este mai degrabă văzută ca o activitate de organizare şi conducere a îânvăţării, ca o activitate prin care profesorii construieşte situaţii de învăţare în care elevul experimentează activităţi de învăţare. Predarea este o activitate de comunicare pedagogică.

Activitatea de predare Predarea presupune creionarea a două variante de strategii didactice: 1. Strategii didactice de tip deductiv. Structura: Definiţii - exemple - exemple – contraexemple - definiţii parţiale - exemple – aplicare - evaluare. 2. Strategii didactice de tip inductiv. Exemple - exemple – contraexemple - definiţii parţiale – exemple - definiţii - aplicare - evaluare. 3. Strategii bazate pe învăţarea prin analogie. Model – exemple – contraexemple – definiţii parţiale – exemple – definiţii – aplicare – evaluare.

Activitatea de predare Modelul tradiţional al relaţiei pedagogice, caracterizat prin separarea rolurilor: profesorul predă ‑ elevul învaţă sau profesorul transmite – elevul receptează transformă comunicarea într-un simplu monolog. Modelul modern al relaţiei pedagogice, caracterizat prin congruenţă şi eficienţă: profesorul construieşte contexte favorabile învăţării – elevul valorifică aceste contexte prin implicarea în situaţiile de învăţare create, construindu-şi astfel propriile cunoştinţe şi competenţe.

Învăţarea – aspectul procesual În sens comun, termenul învăţare desemnează procesul de achiziţie mnezică, asimilarea activă de informaţii (cunoştinţe), formarea de operaţii intelectuale, deprinderi motorii şi atitudini. Definim învăţarea prin rezultatele acesteia: cunoştinţe, operaţii intelectuale, deprinderi motorii etc., ceea ce nu ne spune mare lucru despre procesul învăţării ca atare, despre modul în care achiziţiile sânt câştigate. Învăţarea nu este considerată ca o simplă acumulare de cunoştinţe, ci ca o problemă de schimbare a comportamentului elevilor, de reorganizare a experienţei acumulate, de reelaborare continuă a structurilor cognitive şi operatorii ale acestora.

Învăţarea – aspectul procesual Etapele procesuale ale învăţării: Perceperea/receptarea conţinutului supus învăţării. Înţelegerea, comprehensiunea. Însuşirea cunoştinţelor şi crearea structurilor mintale. Fixarea în memorie. Aplicarea. Actualizarea cunoştinţelor. Transferul cunoştinţelor.

Învăţarea – aspectul motivaţional Motivaţia învăţării: ansamblul mobilurilor care declanşează, susţin energetic şi direcţionează activitatea de învăţare. Motivaţia extrinsecă/Motivaţia intrinsecă Legea optimum-ului motivaţional:

Învăţarea – aspectul motivaţional Nivelul de motivare, de activare cerebrală Nivelul performanţei Optimum motivaţional Nivel critic Curba performanţei

Metodologia didactică – strategia didactică Strategia didactică: o modalitate de proiectare şi desfăşurare a activităţii didactice, care generează managementul resurselor umane şi materiale precum şi alegerea implicită a metodelor şi procedeelor didactice ce urmează a fi utilizate.

Metodologia didactică – metoda didactică Metodele sunt modalităţi de acţiune, instrumente cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini. Metoda este un plan de acţiune, o succesiune de operaţii realizate în vederea atingerii unui scop; ea este un instrument de lucru în activitatea de cunoaştere şi de formare a abilităţilor. Metoda este un ansamblu de operaţii mintale şi practice ale agenţilor actului instructiv-educativ; graţie acestora subiectul cunoscător (elevul) dezvăluie sau i se dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor, fenomenelor, cu ajutorul profesorului sau în mod independent. În sens mai larg, metoda este o practică raţionalizată, o generalizare confirmată de experienţa curentă sau de experimentul psihopedagogic şi care serveşte la transformarea şi ameliorarea naturii umane.

Metodologia didactică – procedeul didactic Procedeul didactic se subordonează unei metode, fiind util într-o secvenţă punctuală a activităţii de învăţare, scopul şi intenţiile sale fiind cu totul subordonate metodei sau strategiei utilizate.

Strategie – metodă - procedeu Modelarea Strategie didactică Metodă didactică Procedeu didactic Ipostază didactică şi metadidactică Ipostază didactică Ipostază didactică şi secvenţială

Strategie – metodă - procedeu Ipostaza didactică şi în egală măsură metadidactică: modelarea devine o strategie didactică, o modalitate de proiectare şi desfăşurare a activităţii didactice, care generează managementul resurselor umane şi materiale precum şi alegerea implicită a metodelor şi procedeelor didactice ce urmează a fi utilizate. Activitatea instructivă ce urmează să se desfăşoare va avea ca idee centrală învăţarea prin analogie.

Strategie – metodă - procedeu Ipostaza didactică: modelarea este o metodă de învăţământ, integrată unei strategii de ansamblu, mijloceşte transmiterea unor cunoştinţe esenţiale în economia activităţii de învăţare desfăşurate prin intermediul modelului; Ipostaza secvenţială: modelarea se subordonează unei metode, fiind utilă într-o secvenţă punctuală a activităţii de învăţare, scopul şi intenţiile fiind cu totul subordonate metodei sau strategiei utilizate.

Direcţiile şi stadiile de dezvoltare ale metodologiei didactice Caracterul dinamic şi deschis al metodologiei didactice. Diversificarea metodologiei didactice. Amplificarea contribuţiei metodelor la formarea personalităţii elevilor. Accentuarea caracterului practic aplicativ al activităţilor şcolare. Reevaluarea “metodelor tradiţionale“.

Tipologii ale metodelor didactice: Clasificarea metodelor didactice clasice (Stanciu Stoian): - Metode bazate pe acţiune - exerciţiul - lucrările de laborator - lucrările de atelier - munca cu manualul şi cartea - Metode iconice (la nivelul - demonstraţia primului sistem de - observarea semnalizare) - excursiile şi vizitele - Metode simbolice - expunerea (la nivelul celui de - conversaţia al doilea sistem de sistematizare)

Tipologii ale metodelor didactice: Clasificarea metodelor didactice în funcţie de scopul didactic urmărit: - Metode de predare a - expunerea (prelegerea, materialului nou, explicaţia) de fixare a cunoştinţelor, - conversaţia de formare a priceperilor şi - demonstraţia deprinderilor - munca cu manualul şi cartea - observarea independentă - exerciţiul - Metode de verificare şi apreciere - verificarea orală a cunoştinţelor, priceperilor şi - lucrările scrise deprinderilor - verificarea cu ajutorul calculatorului

Tipologii ale metodelor didactice: Clasificarea metodelor în lucrarea Metode de învăţământ (I. Cerghit,) - Metode de comunicare orală: - metode expozitive - metode interogative - metode de problematizare - Metode de explorare: - directă - indirectă - metode demonstrative - metode de modelare - Metode de acţiune: - externă - fictivă (simulare) - Instruirea programată

Compararea metodelor didactice: A. Metode tradiţionale B. Metode moderne C. Metode interactive Caracteristici - pasive, verbale; - se transmit cunoştinţe “gata făcute”; - elevul este simplu receptor de informaţii; - mecanismul predilect al învăţării este memorarea; - profesorul este actorul principal, “magister dixit” - active, participative; - cunoştinţele sânt re- descoperite, elaborate; - elevul cucereşte cunoştinţele prin efort propriu; învăţarea angajează operaţiile gândirii şi rezolvări de probleme. - integrează în sisteme didactice variate metode verbale, iconice, active; - stimulează participarea activă (personală) şi interacţiunea cu colegii şi profesorii; - învăţarea presupune documentare, evaluare, schimb de opinii şi rezolvări de probleme. Exemple - povestirea, expunerea, prelegerea, explicaţia etc. - problematizarea, studiul de caz, modelarea etc. - sisteme metodologice integrate.

Proiectarea activităţii didactice: Etapele proiectării activităţii didactice: Stabilirea formei de organizare a activităţii instructiv-formative şi încadrarea ei în unitatea de învăţare Stabilirea obiectivelor operaţionale (operaţionalizate) Selectarea şi prelucrarea conţinutului ştiinţific după criterii logice, psihologice şi pedagogice Stabilirea structurii procesuale a lecţiei Stabilirea strategiei de evaluare/autoevaluare/feedback Elaborarea strategiei de instruire/autoinstruire

Forme de organizare a proceselor instructiv-formative Forma de organizare a procesului instructiv-educativ reprezintă structura organizaţională, cadrul organizatoric de desfăşurare a activităţii educaţionale formale şi neformale, ansamblul modalităţilor specifice şi operaţionale de derulare a acestui proces. Formele de organizare a activităţii elevilor reprezintă modalităţile specifice de proiectare şi realizare a interacţiunilor profesor-elevi.

Forme de organizare a activităţii elevilor: Organizarea colectivă a activităţii elevilor; Organizarea frontală a activităţii elevilor; Organizarea pe grupe a activităţii elevilor; Organizarea individuală a activităţii elevilor, Organizarea în binom/grup diadic a activităţii elevilor; Organizarea combinată a activităţii elevilor.

Tipologia activităţilor instructiv-formative Activităţi frontale: lecţia, seminarul, cursul universitar, activităţi în laboratoare şi cabinete şcolare, în ateliere şi sala de sport, excursii didactice... Activităţi de grup: cercuri şcolare, consultaţii, meditaţii, dezbateri, concursuri, sesiuni de comunicări... Activităţi individuale: activităţi independente, studiul individual, studiul de bibliotecă, temele pentru acasă, lecturile suplimentare, pregătirea pentru lecţii...

Lecţia – formă de organizare a activităţii instrucitv-formative la clasă Sistemul pe clase şi lecţii – J. A.Comenius Definiţia lecţiei: unitate didactică fundamentală, o formă a procesului de învăţământ prin intermediul căreia o cantitate de informaţie este percepută şi asimilată activ de către elevi într-un timp determinat, prin intermediul unei activităţi intenţionate, sistematice, cu feedback, provocând la nivelul cogniţiei şi comportamentului elevului modificării în sensul formării dorite.

Lecţia – Categorii şi variante Lecţia de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe: Lecţia introductivă, lecţia prelegere, lecţia bazată pe explicaţie şi demonstraţie... Lecţia de dobândire de noi cunoştinţe: lecţia bazată pe observaţie directă, lecţia bazată pe observaţie indirectă, lecţia bazată pe descoperire inductivă, lecţia bazată pe descoperire dedctivă, lecţia problematizantă, lecţia bazată pe studiul de caz...

Lecţia – Categorii şi variante 3. Lecţia de formare de priceperi, deprinderi şi abilităţi: Lecţia bazată pe rezolvare de exerciţii şi probleme, lecţia bazată pe muncă independentă, lecţia de studiu individual, lecţia bazată pe multimedia şi computer... 4. Lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor şi abilităţilor: Lecţia bazată pe un plan de recapitulare, lecţia bazată pe scheme recapitulative, lecţia bazată pe rezolvări de exerciţii şi probleme, lecţia bazată pe referate, lecţia bazată pe activităţi practice, lecţia cu ajutorul computeruloui...

Lecţia – Categorii şi variante 5. Lecţia de verificare, evaluare şi control a cunoştinţelor şi abilităţilor: lecţia de verificare prin chestionare orală, scrisă, combinată, lecţia de verificare prin lucrări practice, lecţia destinată analizei produselor activităţii elevilor, lecţia de verificare cu ajutorul testelor, lecţia de verificare cu ajutorul testului docimologic... 6. Lecţia de creaţie. 7. Lecţia mixtă.